Zestrea României din Patrimoniul UNESCO adusă în lumina reflectoarelor

Zestrea României din Patrimoniul UNESCO adusă în lumina reflectoarelor

Duminică, 18 octombrie 2020, pe Trinitas TV, de la orele 20.30 are loc lansarea proiectului cultural Arta și Patrimoniu, prin difuzarea primei ediții dintr-o serie de 48 de episoade. Spații sacre, unice în lume ale României, care se află și în patrimoniul mondial UNESCO, vor fi ”personajele principale” ale documentarului.

Proiectul cultural ”Artă și Patrimoniu” este realizat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București, în parteneriat cu Trinitas TV, Asociația Culturală ”ArtHalle”, Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, Comisia Națională a României pentru UNESCO și Institutul Cultural Român.

”Este un prilej excelent de a aduce în centrul atenției frumusețile și bogățiile țării, vestigiile arheologice, lăcașurile de cult și siturile românești incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt moșteniri culturale și istorice pe care le-am primit de la înaintașii noștri și pe care avem datoria să le păstrăm și să le promovăm. Vom realiza și un film documentar de prezentare a acestor comori ale României care va include secvențe reprezentative din emisiune și care va fi difuzat la sediile ICR și la Ambasadele României de pretutindeni. Dorim să suplinim nevoile culturale ale persoanelor de vârsta a treia și să le aducem raze de speranță și momente de bucurie sufletului și spiritului”.

Emisiunea este moderată de Nicoleta Zagura, expert UNESCO în Educaţie Artistică pentru Patrimoniu, inițatoare a acestui proiect cultural, prin Asociația Culturală ”ArtHalle”.